joi, 1 decembrie 2016

Ce inseamna pentru mine 1 Decembrie

Se poate să fie atracția mea pentru uniformă de vină pentru faptul că nu pot să mă dezlipesc de televizor atunci când defilează detaşamentele de militari ale diferitelor unităţi militare din ţară, de 1 Decembrie, sau faptul că sunt soţie de militar.
În fiecare an, de ziua naţională a României pot să spun, cu exactitate, ce am făcut în ultimii ani.
De exemplu, acum doi ani ştiu că, fiind liberă, am început să şterg geamurile vechii noastre locuinţe. În momentul în care a început parada militară, eram mai mult cu ochii în televizor decât la geamuri. Mă mir că nu am făcut un plonjon de la etajul 4. Iar anul trecut, tot liberă fiind, dar în locuinţă nouă, făceam de mâncare cu ochii în televizor. În special la momentul trecerii autospecialelor de pompieri şi a deraşamentelor de pompieri şi Smurd.
Chiar îmi umple sufletul de mândrie şi de apreciere acest moment, în fiecare an, şi nu îmi doresc nimic altceva decât să îi admir pe bravii noştri militari.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea!